Dacă omiteți să semnalizați la timp pe drumurile din Marea Britanie, este bine să știți că amenda poate fi usturătoare.
Pe lângă amendă, care poate ajunge și la 2.500 de lire sterline, o consecință suplimentară poate fi și pierderea permisului de conducere.
Nu uitați că respectarea reglementarilor este obligatorie chiar și atunci când nu există alte vehicule în apropiere. Motivul? Siguranța pietonilor. Prin semnalizare, aceștia știu în ce direcție se îndreaptă vehiculul. În conformitate cu Codul Rutier din Marea Britanie, „semnalizarea avertizează și informează alți utilizatori ai drumurilor, inclusiv pietonii”.